Veste cumplită! Au fost descoperite două variante ale SARS-CoV-2. Acestea s-au dezvoltat în SUA

Publicat: 14 ian. 2021, 13:42 Autor: Elena Arhiva
Veste cumplită! Au fost descoperite două variante ale SARS-CoV-2. Acestea s-au dezvoltat în SUA

Cercetătorii americani au detectat două variante noi de SARS-CoV-2 care ar putea fi mai contagioase şi care se comportă similar cu tulpina britanică, potrivit concluziilor unui studiu preliminar publicat miercuri care relevă că una dintre aceste mutaţii este dominantă în capitala statului Ohio, relatează EFE.

Una dintre variante a suferit mutaţii similare celei britanice, în timp ce a doua este o variantă nouă şi nemaivăzută de cercetători şi care a devenit dominantă la Columbus, capitala statului Ohio, în doar câteva săptămâni.

”Varianta din Columbus are baza genetică a cazurilor similare pe care le-am studiat, dar prezintă trei mutaţii ce reprezintă o evoluţie foarte importantă”, a declarat Dan Jones, profesor de patologie la Universitatea Ohio State şi care a participat la studiu, scrie Agerpres.

Potrivit lui Jones, noua variantă „a sporit transmisibilitatea (coronavirusului) comparativ cu variantele mamă” şi a subliniat că măsuri precum restricţionarea deplasărilor nu vor fi suficiente pentru a preveni răspândirea.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 14 ian. 2021, 13:42 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×